La ce ne gândim când spunem Franţa? Paris – capitala acesteia, oraşul cunoscut drept oraşul romanticilor incurabili, al marilor regi, al castelelor şi catedralelor măreţe care împânzesc nu numai capitala ci tot cuprinsul Hexagonului, dar şi al locurilor pitoreşti care îţi amintesc de basmele spuse de bunici înainte de culcare. Oraşul marilor maeştri în arta culinară; vinul şi brânza renumită în toată lumea, muştarul Dijon dar şi reţetele unice care pun Franţa în topul clasamentului în materie de artă culinară. Acelaşi lucru putem spune şi despre moda franţuzească şi parfumurile îmbătătoare care te seduc din prima secundă.
Cea mai fermecătoare pare să fie istoria Franţei vizibil scrisă prin intermediul monumentelor istorice care şi astăzi păzesc falnice acest ţinut străvechi. Catedrala Notre Dame legată strâns de celebra poveste „Cocoşatul de la Notre Dame” supranumită şi catedrala marilor regi este o catedrală care prin stilul gotic şi sobru impune o eleganţă aparte.
Turnul Eiffel – un alt simbol unic al Franţei, proiectat de Gustave Eiffel, cel care a proiectat de altfel şi Statuia Libertăţii după chipul mamei sale, a stârnit multă vâlvă la momentul respectiv în rândul francezilor, toţi intelectualii prezentului fiind jigniţi de acea construcţie crezând că va eclipsa celelalte monumente ale Parisului, stricând imaginea Franţei. Deşi astăzi ni se pare absurd conflictul deoarece ştim că Turnul Eiffel reprezintă chiar imaginea Franţei pe tot globul, aprobarea proiectului a stat în spatele multor discuţii contradictorii.
La Musée du Louvre adăposteşte cele mai mari opere de artă din toate timpurile şi ţările lumii, fiind expuse în jur de 35.000 de obiecte de artă din mileniul 6 I.Ch. şi până în secolul al XIX-lea D.Ch. Faimoasele Grădini Tuileries se găsesc în apropierea Palatului Louvre – parte a muzeului Louvre. Palatul Tuileries deşi a fost ars şi nu a mai fost reconstruit, grădinile sale au fost reamenajate oferind plimbări de neuitat atât îndragostiţilor cât şi celor care sunt dornici de o evadare în natura din centrul oraşului aglomerat.
Cu atâtea frumuseţi monumentale este simplu să ne răspundem la întrebarea de ce Parisul este oraşul îndrăgostiţilor. Dar este oare suficient? Şi alte ţări sunt încărcate de istorie fabuloasă şi locuri superbe… şi totuşi, de ce Parisul? Poate pentru că acest oraş are o aură plină de mister care încă nu a fost spulberată în ciuda timpului nemilos, oferind inimilor îndrăgostite intensitate sentimentelor şi o profundă melancolie a iubirii în acelaşi timp.
Ana Carstocea

