Andrei Constantin, preşedintele PRIME România din perioada 2011-2012, a acceptat să ne ofere în cadrul unei discuţii concluzia la care a ajuns în urma mandatului său. Acest material este primul dintr-o serie de trei şi cuprinde descrierea experienţei pe care Andrei a trăit-o în asociaţia PRIME România.
1. Eşti student sau absolvent? La ce facultate?
Sunt absolvent al Facultăţii de Litere, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice. Sunt doar absolvent, licenţiat încă nu. Urmează să-mi susţin lucrarea de licenţă în februarie. Am decis să fac aşa, pentru că ultimul an de facultate a fost şi anul în care am fost preşedinte al PRIME România. Toate proiectele care s-au întâmplat pe parcurs şi anumite chestiuni pe plan personal m-au făcut ca spre finalul anului universitar 2011 – 2012 să-mi reevaluez opţiunile, să văd dacă într-adevăr pot să-mi termin lucrarea de licenţă şi să-mi susţin examenul astfel încât să fie OK. După această reevaluare mi-am dat seama că e mult mai bine să mă concentrez pe examenul scris şi să mă asigur că l-am luat, iar mai apoi să mă concentrez în tihnă pe lucrarea de licenţă, să lucrez la ea cu drag şi să fac un material bun din ea. Am luat examenul de licenţă, am scăpat de o grijă. Mai rămâne acum doar să îmi termin lucrarea şi să o prezint în februarie.
2. În primul rând, spune-mi de cât timp eşti în PRIME România şi cum ai început?
Experienţa mea în PRIME România a început în 2009, în primul meu an de facultate. Ţin minte că în prima săptămână de facultate un curs de-al nostru a fost întrerupt de doi tineri, doi studenţi. Veniseră să ne prezinte asociaţia şi să ne spună că vor urma recrutările. Ne-au vorbit foarte frumos despre activitatea care se desfăşoară în PRIME România. Asta şi argumentul că la final putem obţine o adeverinţă de practică m-au făcut să devin interesat de această opţiune. Ne-au dat şi o carte de vizită pe care scria “PRIME România recrutează”. Țin minte că am păstrat-o aproape un an de zile fiindcă era prima carte de vizită pe care o primeam. Am avut sentimentul că deja prin intermediul facultăţii păşisem într-o altă lume. M-am interesat, am văzut că se întâmplă lucruri frumoase în asociaţie şi am zis că trebuie să încerc. Aplicaţia a constat în trimiterea unui CV şi a unei scrisori de intenţie, iar mai apoi ne-am întâlnit la interviuri. A fost un interviu de grup unde a trebuit să lucrăm în echipă. Ne-au pus să dezbatem pro şi contra pe următoarea temă: urma ca Liviu Guţă să-şi lanseze o carte şi pe de o parte doi dintre noi trebuiam să îi promovăm cartea, iar doi dintre noi să fim reprezentanţii editurii la care PR-iştii apelau şi să fim pro sau contra lansării. Când am aflat că am fost acceptat, am simţit o bucurie foarte mare. Am participat mai apoi la interviul pentru Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare. Ţin minte şi acum că a fost o comisie care mi s-a părut fioroasă. Am trecut și de această probă. Așa a început o poveste foarte frumoasă pentru mine. La o săptămână după, m-am prezentat la interviul pentru departamentul de PR al asociaţiei. Experienţa primelor două interviuri în PRIME România m-au făcut să fiu ceva mai relaxat la acesta. Şi după cum bine ghiceşti, lucrând în departamentul de PR şi organizând CNSC, aşa mi-am petrecut primul an în asociaţie.
3. Ce alte poziţii ai mai ocupat până acum în PRIME România?
După cum îţi spuneam, am fost membru al departamentului de PR doi ani la rând. Pe lângă departament, am fost organizator al Congresului Naţional al Studenţilor la Comunicare în perioada 2009-2010, iar în perioada 2010-2011 (ca an universitar mă refer) am fost coordonator. În perioada 2009-2010 ediţia s-a numit PR cultural, iar în perioada 2010- 2011, ediţia s-a numit Comunicarea de Gherilă. Au fost două evenimente extraordinar de frumoase, incomparabile unul cu celălalt.Experienţa de organizator nu poate fi comparată cu cea de coordonator. Responsabilităţile în cel de-al doilea caz sunt mult mai mari, iar asta te face să apreciezi totul la un alt nivel. Mai apoi, după primii ani de PRIME România, în al treilea am decis să candidez pentru funcţia de preşedinte, iar în perioada 2011- 2012 am ocupat această funcţie.
4. Ce tipuri de proiecte PRIME România ţi-au făcut cea mai mare plăcere? Care sunt, în schimb, cele care ţi-au ocupat cel mai mult timp?
Tot ce am făcut cât am fost preşedinte mi-a făcut plăcere. A fi preşedinte înseamnă să ai timp, înseamnă să-ţi dedici timpul altora, colegilor tăi, de fapt. Însă cât timp am fost membru al asociaţiei, deci n-am avut funcţie în board, proiectul care mi-a făcut cea mai mare plăcere a fost coordonarea Congresului Naţional al Studenţilor la Comunicare. Este experienţa care m-a format şi la care o să mă raportez mult timp de acum înainte. Este experienţa de pe urma căreia am cele mai frumoase amintiri din asociaţie pentru că am cunoscut nişte oameni minunaţi alături de care am făcut nişte lucruri fabuloase, iar la final am rămas cu mulţi prieteni.
5. Cât timp a durat mandatul tău de preşedinte?
Mi-am început mandatul în 2011, la finalul lui octombrie, începutul lui noiembrie. Atunci au avut loc Alegerile Generale. La noi alegerile se întâmplă o dată pe an, începutul anului universitar, imediat după recrutări. Cu această ocazie au loc alegeri pentru următoarele posturi: preşedinte, vicepreşedinte, secretar general, communication facilitator şi webmaster. Preşedintele şi vicepreşedintele au cam acelaşi rol, anume acela de a se asigura de bună funcţionare atât internă cât şi externă a asociaţiei, de imaginea ei şi de noile legături pe care asociaţia le poate încheia. Şi multe altele. Mandatul meu a durat până la începutul lui noiembrie. Pe 1 noiembrie a avut loc adunarea generală când a fost ales noul board.
6. Care a fost cea mai mare provocare a postului de preşedinte PRIME România?
Funcţia de preşedinte al PRIME România a venit de la sine cu foarte multe responsabilităţi: coordonarea activităţilor Consiliului de Conducere, coordonarea proiectelor pe care asociaţia le desfăşoară (prin coordonatorii de proiecte), stabilirea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung a asociaţiei, identificarea de oportunităţi noi de parteneriat care să permită asociaţiei să crească şi să se dezvolte etc. Pe lângă acestea, au mai fost şi obiectivele pe care mi le-am propus atunci când mi-am prezentat candidatura care au ţinut mai mult de motivarea membrilor, de transparenţa internă a Consiliului de Conducere şi de eficientizarea work-flow-ului intern, astfel încât departamentele să colaboreze mai mult între ele. Am reuşit alături de nişte oameni minunaţi să realizez mare parte din aceste lucruri. Provocarea cea mare a constat în a reuşi să conving persoane cu personalităţi destul de puternice toate, că nu tot timpul o anumită propunere este cea mai bună, chiar dacă ea este susţinută de un anumit grupuleţ. Atunci când mai multă lume se coalizează, deja pentru cineva care trebuie să ia decizia finală poate fi o problemă când acea propunere nu este cea mai bună. Asta pot să zic că a fost o provocare, şi anume să încerc să îi fac pe colegii mei din board să înţeleagă, atunci când a fost cazul, că anumite propuneri contravin bunului mers al asociaţiei. N-au fost multe cazuri, dar acele câteva care au fost, trebuie să recunosc că mi-au creat câteva dificultăţi. Dar, pe de altă parte nici nu m-am născut “preşedinte” şi mă bucur că m-am lovit de aceste situaţii în care a trebuit să schimb nişte păreri majoritare, nu pentru că aşa doream eu şi băteam cu pumnul în masă şi spuneam că eu sunt preşedinte, ci prin argumente, argumente care să le arate celorlalţi că nu varianta propusă iniţial este cea mai bună, ci poate o variantă inspirată din cea iniţială. A doua provocare a fost una personală care a ținut de orgoliul meu. Nu poţi să te ocupi de asociaţie dorindu-ţi recunoaştere publică. Nu e ok să vorbeşti cu un coordonator şi să-i dai sfaturi, iar mai apoi să-ţi doreşti ca acele sfaturi să-ţi fie atribuite, cum nu e ok să discuţi cu membrii şi să încerci să le dai sfaturi astfel încât ei să crească frumos, iar mai apoi să vrei ca acele sfaturi să-ţi fie atribuite. Nu e ok să faci asta pentru că poţi ajunge în situaţia ca ceilalţi să nu mai evolueze. Ori, scopul asociaţiei este să dezvolte tineri care să fie apţi pentru piaţa muncii. Şi asta într-adevăr a fost o provocare pentru orgoliul meu, provocare pe care în cele din urmă am depăşit-o. Mi-am dat seama că am avut parte de momentele mele de glorie atât în cadrul departamentului, cât şi la congres, unde am coordonat un eveniment care a avut nişte feedback-uri foarte bune.
O altă provocare, care nu a ţinut însă de activitatea de președinte, ci de cea de coordonator al CNSC a fost să formez dintr-un grup de oameni o echipă. Sunt extraordinar de bucuros că am învăţat să fac acest lucru. Tot ce am reuşit în asociaţie, am făcut urmărind sfaturi şi fiind mereu atent la feedback-uri. Președinția, pentru mine, a fost o etapă în care am avut posibilitatea să dau înapoi tot ce mi s-a oferit ca know-how.
Mai departe vor apărea încă două parţi ale interviului cu Andrei Constantin care vor conţine concluzia cu privire la experienţa din timpul preşedinţiei şi sfaturile sale pentru studenţi.
Anca Antofie