Choices Custom Made – business-ul de a cauta perfectiunea in moda

Cand lansa brandul Choices in urma cu doi ani, Stefania Bulboaca avea un obiectiv clar, insa nu facil: acela de a convinge femeile ca o tinuta realizata conform masurilor lor, care le pune in valoare si le da acea doza glam de unicitate este preferabila hainelor din retail care parca nu arata niciodata suficient de bine. In traducere, cand este vorba de moda si impresia pe care o lasi prin intermediul ei, calitatea este intotdeauna preferabila cantitatii. Inarmata cu talentul de designer, cu materiale de lux si cu finisaje la standardele caselor de moda internationale, Stefania a luat moda bucuresteana „cu asalt” si, surpriza: femeile s-au lasat pur si simplu cucerite de conceptul propus de ea.

Interviu cu Stefania-Miruna Bulboaca, Chic Executive Choices


1.    Cum definiti Choices si ce aduce nou acest brand pe piața românească?

Choices inseamna vestimentatie business si cocktail Custom Made la cele mai inalte standarde pentru femeia chic, puternica si independenta.

Conceptul care sta la baza Choices se traduce in varietatea de materiale, croiuri si finisaje propuse si bineinteles, multitudinea de body shape-uri, dorinte si stiluri cu care ne calca pragul fiecare clienta in parte. Acesta este de fapt si motivul pentru care ne numim astfel: viata unei femei graviteaza in jurul multitudinii de alegeri pe care aceasta este nevoita sa le faca in fiecare moment al existentei sale. Choices isi propune sa ii vina in intampinare cu solutii dintre cele mai variate in ceea ce priveste vestimentatia.

Am pornit la drum cu scopul de a ne diferentia in piata prin stilul si designul propuse, materiale deosebite, finisaje de lux, de a satisface nevoia celor care vor sa se indeparteze de moda de retail, in care varietatea aproape ca nu exista in zona de vestimentatie business pentru femei.

Materialele propuse de Choices nu exista pe piata romaneasca si aici ma refer la stofele pe care am ales sa le importam direct, prin furnizorii nostri din Italia. Tesaturile din matase naturala sunt de asemenea rare in piata, fiind selectionate de la case de moda de prestigiu din Franta si Italia. Pe langa acest aspect, designul, croiul si finisajele propuse sunt alese special pentru fiecare clienta in parte. Incercam pe cat posibil sa indeplinim fiecare vis in materie de vestimentatie.
Designul vestimentar este esenta si parte integranta a acestui business. Piesele propuse in fiecare sezon clientelor noastre au la baza un design propriu, unic care are de fiecare data in spate o intreaga poveste.


2.    Ați avut o colecție de debut în 2011, după care au urmat colecțiile de sezoane. Cât de mult a durat ”making of-ul” primei colectii? Derulând înapoi povestea Choices și a dumnevoastră, ce v-a atras spre domeniul vestimentar?


 „Making of-ul” s-a tradus prin insasi punerea bazelor atelierului, plecand de la dotarea tehnica a acestuia si continuand in paralel cu selectia si comenzile de materiale pentru stocul propriu. Apoi au urmat interviuri si angajari si „inchegarea” propriu-zisa a primei colectii Choices: punerea acesteia pe hartie si apoi transpunerea in realitate. In aproximativ 6 luni am reusit sa cream spatiul in care sa ne spunem povestea si sa primim cele mai variate stiluri si dorinte in materie de stil si vestimentatie.

Cea dintai colectie am lansat-o in cadrul unui eveniment special conceput pentru acest moment important din „viata” Choices intr-un cadru elegant oferit de un Boutique Hotel de 4 stele din Bucuresti.

Colectia de debut a insemnat cartea noastra de vizita daruita, in primul rand, publicului care a luat parte la lansarea Choices. Am gasit inspiratia pentru crearea acesteia in stilul sarmant al anilor ’30-’50, al simplitatii studiate, al croiului „curat”, care s-a extins si a fost mult mai vizibil cred eu, in colectia imediat urmatoare: Toamna/Iarna 2011. Materialele m-au ajutat enorm prin textura si designul acestora si am constatat ca intregul „pachet” a fost deosebit de apreciat. In acelasi timp, gasesc inspiratie in emotia pe care o am cand vad o piesa Choices purtata cu naturalete. Emotia este o traire fireasca din viata mea de zi cu zi si ma ajuta sa creez.

In aceasta „hora” am intrat datorita unui melanj rezultat din: pasiune pentru haine, nevoie proprie, deoarece imi doresc sa port tinute aparte, avand in vedere si oportunitatea de piata, intrucat am descoperit aceasta nisa nevalorificata la standarde de design de lux.
Am simtit din proprie experienta cat de neplacut sau chiar frustrant este sa probezi o piesa vestimentara care,desi este marimea pe care o porti de obicei, are manecile prea scurte,te strange pe solduri,este larga in talie sau ai surpriza de a te intalni cu colega de birou purtand aceleasi haine. Acestea sunt, cred eu, motive suficient de bune pentru a apela la serviciile Custom Made.



3.    De ce ați ales domeniul vestimentatiei de business? Cine sunt în genere clientele Choices, cum va gasesc și cum se desfasoara colaborarea?

Calitatea si tinuta unui produs in totalitatea lui au o doza semnificativa de glamour chiar si in zona de haine dedicate vietii profesionale: design, material, croi, finisaje. Marile case de moda nu ocolesc domeniul vestimentatiei de business ci, dimpotriva, unele dintre cele mai apreciate tinute de acest gen poarta semnatura Dior, Chanel, Armani. Coco Chanel este recunoscuta pentru minunatele deux-pieces-uri, adevarate piese de referinta, care pot fi purtate chiar si la 70 de ani de la creatie.
Am descoperit cu bucurie in femeia de business din Romania tipologia clientei Choices. Incercam de fiecare data ca, prin colectiile noastre, sa-i descoperim noi identitati si sa avem in vedere nu doar femeia pentru care cream, ci si ipostazele de zi cu zi in care aceasta se gaseste: stil de viata, preocupari, hobby-uri.
Femeia Choices este puternica, sofisticata, eleganta, cu o viata sociala activa, care insa nu-si neglijeaza viata de familie. Nu cream nici pe departe „haine scortoase de birou”. Jonglam cu texturi, croiuri, stiluri si accesorii care sa-i ofere acesteia solutia potrivita atat in cazul unei intalniri de afaceri sau a unui dineu cat si al unui brunch in timpul liber, unde poate opta pentru o tinuta smart casual. Avem intotdeauna in vedere si transpunem toate aceste aspecte in varietatea pieselor propuse, incercand de fiecare data sa surprindem prin noutate.

Doamnele care doresc sa „probeze” experienta Choices, pot culege informatii despre creatiile noastre de pe website-ul oficial www.choicesandchoices.com sau de pe pagina de facebook: facebook.com/choicesNchoices. De asemenea, organizam in cadrul atelierului tea parties, intruniri care sa ne ajute sa ne cunoastem potentialele cliente, sa socializam, dar sa ne si descretim fruntile si sa ne bucuram de compania unor femei incantatoare. Practic dorim sa le prezentam si sa le introducem in atmosfera Choices.
Astfel, procesul de achizitie al unui produs vestimentar Choices incepe cu o prima intalnire in care incercam sa cunoastem stilul si tipologia persoanei care ne poate deveni clienta.
Am ales sa propunem publicului larg doua colectii anuale, in primul rand pentru varietate si pentru a avea de fiecare data un punct de plecare inaintea procesului propriu-zis de creatie. Pentru mine este deosebit de important sa ma familiarizez indeaproape cu structura corporala si stilul vestimentar al fiecarei cliente inainte sa-i propun o tinuta. Realizez de fiecare data acest lucru cu ajutorul discutiilor preliminare purtate cu aceasta si a pieselor cheie din colectiile Choices anterioare pe care le pun la dispozitie pentru proba. Incurajez incercarea a cat mai multe tinute.
In masura in care se doreste lansarea unei comenzi, inregistram masurile clientei in baza noastra de date, alegem materiale, accesorii, finisaje, sau le propun si le comentam ulterior via e-mail. Odata stabilite aspectele finale, incepem procesul de creatie propriu-zis, proces care pana in momentul achizitiei, va fi urmat de una-doua probe, in functie de complexitatea produsului.



4.    Aveți și un rol de consiliere pentru clientă, sau de regulă clienta știe exact ce vrea și construiți pe stilul și gustul acesteia?

Stilul si preferintele clientei vor fi intotdeauna un prim punct de plecare in relatia cu aceasta. Suntem cu toate foarte diferite si acest lucru nu poate decat sa ma bucure, pentru ca astfel am de-a face de fiecare data cu provocari dintre cele mai variate. Desigur, rolul meu este acela de a garanta satisfactia finala a clientei fata de produsul vestimentar comandat, insa de cele mai multe ori imi este cerut sfatul legat de croiala, materiale, accesorii, astfel ca preiau si rolul de stilist in aceasta relatie. In acest scop, si nu numai, utilizez in foarte mare masura cunostintele dobandite din documentarea pe care o realizez in mod constant in domeniu, prin care am in vedere: istoria modei, viziune si tendinte in moda si arta contemporana, stiluri propuse de designeri consacrati, noi texturi si finisaje.
Procesul de creatie se desfasoara pe doua niveluri in cazul Choices si anume: piese din colectie care se reproduc intocmai la dorinta clientei si piese vestimentare care au la baza un anume croi sau material din portofoliul nostru si care reprezinta „fundatia” viitoarei tinute.
Am ales sa oferim aceasta flexibilitate din dorinta de a oferi clientelor Choices posibilitatea de a-si pune in valoare stilul si personalitatea in materie de vestimentatie. Bineinteles, flexibilitatea noastra nu concureaza cu identitatea brandului Choices, astfel ca nu replicam creatii ale altor designeri.



5.    Care este cea mai mare satisfacție pe care ați avut-o până în prezent cu acest business?

Din fericire, sentimentul de bucurie ma incearca zi de zi in acest business, intrucat clientele multumite sunt cea mai mare satisfactie pe care o poate avea un designer, alaturi de placerea de a ma darui acestei ocupatii si dorinta de perfectionare continua.
Atunci cand vad o clienta purtand o rochie Choices alaturi de creatii ale unor case de moda consacrate: o poseta Chanel, o bijuterie cu diamante sau o pereche de pantofi Louboutin interpretarea este, pentru mine, ca acea clienta pretuieste creatia mea la adevarata ei valoare.


6.    Aveți și o linie de business dedicata zonei corporate. Vedeți aici o oportunitate mai mare de afaceri decât în zona clientelei individuale? Ce tip de clienți ați avut pe zona corporate?

Initierea acestui business a avut la baza in primul rand pasiune pentru domeniul vestimentar. As zice mai degraba o provocare lansata mie insami.
Nu avem o linie special conceputa pentru zona corporate – si anume uniforme, doar am extins abordarea Choices in sensul ca intalnirile si discutiile preliminare sunt punctul de plecare si in acest caz. Inca de la inceput, urmarim strangerea a cat mai multe informatii cu privire la zona de activitate a clientului, valori si identitate si bineinteles, necesitatile tehnice si de design in materie de vestimentatie pentru personal.
Punem la dispozitia acestora o selectie speciala de materiale si accesorii, precum si un design unic pentru fiecare client in parte. Propunerea noastra are in vedere un intreg pachet: nu ne limitam doar la a realiza designul si productia propriu-zisa, ci oferim si posibilitati variate de accesorizare si personalizare.
Printre clientii nostri actuali se numara jucatori importanti din domeniul avocaturii si avem in prezent discutii in derulare cu potentiali clienti din zona de clinici medicale private si domeniul hotelier.



7.    Rochiile de mireasă reprezintă pentru mulți creatori un fel de ”cireașa de pe tort”, existând din partea clientelei și a publicului un interes sporit pentru această zonă. Care este abordarea dumneavoastră pentru această nișă?

Tocmai datorita acestui interes si a competitiei stranse din aceasta zona de fashion nu mi-am propus sa ma ocup in mod expres de aceasta nisa. Cu toate acestea, am fost foarte surprinsa cand mi-a fost lansata si aceasta provocare. Am acceptat cu bucurie sa incerc si se pare ca am si reusit sa indeplinesc cateva vise in acest sens.
Desigur, am fost dintotdeauna fascinata rochiile de mireasa si incercam sa-mi imaginez cum va arata rochia mea. Din pacate, la vremea alegerii propriei rochii, atelierul nu facea parte inca din planurile mele, altfel, cu siguranta, as fi facut o prima incercare pentru mine.
Imi amintesc cum reuseam sa stau ore in sir in fata televizorului dupa momentul descoperirii canalelor TV de fashion, gandindu-ma la miile de modele, stiluri si materiale propuse sezon dupa sezon. De asemenea, consideram ca viitoarele mirese au tot atatea alegeri datorita numerosilor designeri care se ocupa strict de aceasta nista, incat, in mod cert, piata este suprasaturata din acest punct de vedere.
Insa aparent, acei mii de designeri nu au fost suficienti pentru clientele care mi-au solicitat acest serviciu, din varii motive: modele prea incarcate, inaccesibilitate sau pret prea mare. In ceea ce priveste rochia de mireasa Choices, am mizat intotdeauna pe simplitate, intrucat este bine stiut ca o femeie in ziua nuntii ei are o stralucire aparte si atunci nu este nevoie de mult efort ca prin vestimentatie sau accesorii sa se poata sublinia acest lucru.
Cred ca acesta este principalul motiv pentru care am fost solicitata pentru aceste proiecte si in plus, pentru ca am optat de fiecare data pentru un element care sa surprinda personalitatea celei care va purta rochia. O funda supradimensionata pentru un spirit liber, drapaje din voal de matase pentru o femeie cu un caracter efervescent, material mille-feuilles combinat cu organza din matase pentru o femeie delicata, au garantat posesoarelor tinute deosebite.
Sunt in continuare deschisa si nerabdatoare sa primesc noi oportunitati si provocari de acest gen. Si in acest caz, imi place sa caut si sa propun materiale deosebite, sa alatur texturi interesante, sa incerc sa inteleg stilul celei care isi doreste o rochie de mireasa aparte si sa surprind cat mai bine personalitatea si stralucirea acesteia.

8.    Gusturile clientelor vă suprind câteodată, fie prin conservatorism, fie dimpotrivă, prin avangardă? Cât de mult s-au schimbat colecțiile dumneavoastră, ca și filozofie și abordare, în timp?

Accept cu bucurie provocarile vestimentare venite din partea clientelor mele. Nu am fost pusa in dificultate de cerintele acestora referitoare la design sau stil pana in prezent, pot sa spun ca le-am facut fata cu brio. In principiu, doamnele care calca pragul atelierului nostru, se regasesc in filosofia si creatiile propuse in colectiile noastre, deci avem din start o directie comuna in colaborarea noastra.
Am avut un mic moment de cumpana in cazul celei mai recente rochii de mireasa si anume materialul mille feuilles extrem de dorit de clienta noastra. Acesta este foarte rar pe piata romaneasca si am avut ceva emotii cu privire la eventuale intarzieri ale proiectului in masura in care aveam sa-l „fabricam” in atelier, insa, din fericire, am depasit cu bine acest impas.

Colectiile mele se adreseaza in continuare femeii puternice, independente, care cauta sa isi puna in evidenta feminitatea. Stilul, designul si materialele pe care le propun definesc filosofia si femeia Choices, insa cu fiecare colectie doresc sa surprind noi laturi si ipostaze ale acesteia.




9.    Cum ați caracteriza investiția financiară pe care o femeie de business trebuie să o facă pentru a adopta ținute Choices, versus ofertele de retail potrivite pentru o femeie de afaceri?

Fiecare femeie investeste in ea insasi, spiritual si trupesc, in masura posibilitatilor. Ceea ce imi doresc eu prin brandul Choices, este ca aceasta sa fie convinsa ca a facut cea mai buna alegere cand vine vorba de vestimentatia de business.

Tot ceea ce oferim clientelor noastre prin conceptul Choices si aici ma refer la design, calitate a serviciilor, timpul investit in documentare, conceperea si realizarea fiecarui produs in parte, se situeaza la un nivel superior, astfel ca aceste aspecte se reflecta in pretul final al produselor.
Ca sa fac o sinteza a preturilor propuse de noi, pentru a avea top-ul sau camasa preferata semnate Choices, o clienta plateste intre 70 si 100 de Euro. Un deux-pieces care in mod cert va garanta o tinuta impecabila celei care-l va imbraca, se incadreaza intre 300 si 400 de euro in functie de tipul de material folosit, complexitatea designului si alte cereri speciale. O rochie cocktail se incadreaza intre 170 si 250 de euro, avand in vedere aceleasi aspecte amintite anterior. Rochiile „de ocazie” pornesc de la 300 de euro si pot ajunge la acel pret care va oglindi tinuta si aspectul remarcabil al produsului final.

Este extrem de important, si acest aspect nu este valabil numai pentru domeniul meu de activitate, ca publicul sa aprecieze un produs la adevarata lui valoare. Anii de boom financiar, cand piata era destul de incapatoare pentru toti providerii de produse si servicii, au fost inlocuiti de criza financiara gobala. In acel moment s-a realizat o selectie, pe de o parte pe fondul stagnarii din perioada imediat urmatoare a ritmului de cumparare si apoi de introducerea in piata a acelor branduri care propun publicului o calitate redusa la preturi accesibile si foarte accesibile. Tendinta cumparatorilor a fost aceea de a ocoli o perioada brandurile si serviciile de lux si de a subaprecia valoarea celor aflate peste medie, insa am incredere in acel segment de piata care pune pe primul plan satisfacerea nevoii de calitate si diferentiere in detrimentul preturilor mici.


10. Cum va arata urmatoarea colectie Choices si cand va fi lansata? Ce anume v-a inspirat de aceasta data?

De curand am realizat sedinta foto pentru colectia de Primavara/Vara 2013 si in scurt timp aceasta va aparea si pe website-ul Choices. Vom anunta de asemenea si o serie de evenimente prin intermediul carora sa o facem cunoscuta indeaproape publicului. In general sunt adepta evenimentelor restranse, care ofera invitatilor posibilitatea de a patrunde in atmosfera colectiei, de a lua contact direct cu produsul vestimentar. Este deosebit de important sa poti proba un produs, sa-i simti textura si astfel sa-ti poti face o parere obiectiva despre tot ceea ce semnifica acesta.
Sezonul acesta propunem intoarcerea la micile placeri ale vietii. Am utilizat din nou materiale din fibre naturale: jersey seducator din matase si bumbac, un minunat poplin perforat, organza din matase cu atingeri vaporoase, croiuri lejere, cea mai frumoasa gama de pasteluri, toate surprinse intr-o locatie de vis pe care le-am denumit simplu si cuprinzator: „La joie de vivre”.
Aceasta este tematica acestei colectii prin care dorim sa va invitam la relaxare si pretuire a celor mai frumoase si nevinovate placeri ale vietii. Este vorba despre descoperirea unei alte laturi a femeii Choices si anume aceea spirituala, prin care isi poate incarca bateriile pentru ritmul nebun de zi cu zi la care ne supune societatea in care traim.
Ca si inspiratie am avut de aceasta data trairile personale, nevoia de incetinire a ritmului cotidian, pentru a putea petrece mai mult timp in familie, alaturi de baietelul meu David care, in preajma implinirii primului an de viata, ne solicita atentia la maximum. Sunt momente unice pe care doresc sa le pretuiesc la adevarata lor valoare.


11. Ati fost co-organizator al evenimentului caritabil „Ganduri bune purtate de copii” realizat in luna martie in sprijinul Asociatiei Telefonul Copilului. Cum ati ales aceasta cauza? Veti continua pe acest drum?

Trairile deosebite din ultimul an, datorate nasterii lui David, au pecetluit implicarea noastra intr-un astfel de proiect. Nu pot sa spun ca inainte nu am avut in vedere zona de CSR, insa sentimentele devin mai profunde cand ai parte de asemenea experiente personale si fara sa iti dai seama, te imping usor dar sigur sa-ti indrepti atentia catre cei care au nevoie de ajutor.

Primul contact cu activitatea Asociatiei Telefonul Copilului l-am avut prin intermediul unei bune prietene care mi-a povestit despre toata munca si dedicarea care se afla in spatele acestui proiect care dureaza deja de 11 ani in Romania. Asociatia lupta, prin colaborare stransa cu autoritatile de stat, pentru a ajuta copiii care se confrunta cu abuzuri, neglijare, singuratate sau diverse incalcari ale drepturilor sa depaseasca aceste momente si sa devina adultii zilei de maine si consider ca acest aspect nu este de neglijat.
Evenimentul a fost primit foarte bine de public de unde s-au desprins cei care au ales sa participe alaturi de noi in acest proiect. Am avut o abordare diferita si am dorit sa oferim participantilor experiente inedite. In primul rand, am incurajat participarea invitatilor alaturi de proprii copii pentru a nu le „fura” din timpul atat de pretios necesar a fi petrecut impreuna. Am adunat momente de circ prezentate de copiii de la scoala de circ Budurusi, un duo deosebit de vioara si pian oferit de Marta Baceanu si Gaby Stanescu, o interpretare vocala de exceptie a Cristinei Vasiu, fosta participanta la  emisiunea-concurs „Vocea Romaniei”.

Prin participarea tuturor invitatilor printre care s-au numarat si Andreea Marin si fosta gimnasta Andreea Raducan, care au demonstrat inca o data implicarea si sustinerea neintrerupta a cauzelor umanitare, am primit confirmarea de care am avut nevoie pentru a continua pe acest drum.
Este de la sine inteles faptul ca voi cauta sa ma implic si pe viitor in proiecte de CSR in care voi crede si care vor avea nevoie de sustinere pentru a-si indeplini scopul nobil. Imi doresc sa pot insufla si fiului meu spiritul civic despre care consider ca sta la baza formarii fiecarui individ in parte.