Pentru că în ultima perioadă s-a întâmplat să aud, de prea multe ori, din diferite surse (feminine), mai în glumă, mai în serios, expresia „eu nu sunt feministă” rostită pe tonul contrariat, defensiv, ca şi cum tinerele respective ar fi mai degrabă suspecte de vreo boală venerică, ci nu de o orientare firească, cu rădăcini politice, deşi extinsă dincolo de această sferă, în societate, cât şi din surse masculine (voita-pseudojignire „feministo!” care ar trebui să echivaleze cu un huo! ceva mai emancipat, insinuând un „eşti urâtă, proastă”) m-am decis să explic, în cât mai puţine cuvinte, concis, ce anume NU este feminismul.
Pentru că despre ce este, cum este şi cum se manifestă această boală, cu tot cu perioada de incubaţie şi cu metastază, eventual, puteţi să abordaţi câteva lecturi din această listă.
Voi încerca, aşadar, doar să vă spun ce anume NU este feminismul dar ceea ce, din păcate, majoritatea oamenilor cred că este, datorită dezinformării și a faptului că nu au citit nimic despre asta realmente și doar vorbesc din supoziții. Percepţii care sunt cât se poate de eronate (asta nu pentru că o spun eu, Adelina, care pot sau nu să am o dreptate subiectivă, ci pentru că teoria feministă nu implică, nu sugerează, nu specifică şi nu şi-a propus vreodată să se facă prost înţeleasă):
1. Feminismul nu înseamnă lipsa feminității: a fi feministă nu se traduce în renunţarea la atributul feminităţii. Statutul tău, de femeie într-o societate, există fără ca tu, femeia, să ţi-l alegi singură, ca dimensiune fizică. Eşti femeie sau nu. A fi feminină înseamnă punerea în valoarea a identităţii tale de femeie. Pe de altă parte, a fi feministă nu înseamnă să renunţi la un statut, să devii neîngrijită, să nu îţi epilezi mustaţa, să nu foloseşti parfum, să nu te îmbraci frumos, să nu, să nu, să nu!
Ba dimpotrivă, a fi feministă implică, poate fără să realizezi, toate aceste lucruri la un loc şi multe altele. Fashionistelor, voi în special, gândiţi-vă doar la personalitatea lui Coco Chanel. Se poate vorbi chiar despre „momentul” Coco Chanel. Și da, ea era o feministă în atât de multe feluri.
2. Feminismul nu înseamnă misandrie: atitudinea de a urî bărbaţii nu are legătură cu teoria feministă. Ura, în general, nu are o explicaţie în nicio teorie, ci are valenţe de ordin psihologic, pe care nu le voi detalia, pentru că nu mi-am propus să explic resursele care generează ura în oameni.
A fi feministă, ca femeie, presupune puterea de identificare şi de acceptare a nevoilor pe care femeile le au. A tuturor nevoilor, chiar şi a celor care ies din perimetrul politicii, a celor pe care bărbaţii ni le satisfac, din toate punctele de vedere: emoţional, sexual, intelectual, social, familial etc.
Feminismul nu înseamnă apărarea fără scrupule a femeilor în detrimentul bărbaţilor. Feminismul nu trebuie privit strict ca o comparaţie competitivă între cele două sexe, acestea sunt lucruri pe care oamenii le confundă, din păcate.
Ura împotriva unui bărbat este o atitudine mai degrabă, anti-gen, cumva şi anti-feministă, în mod ironic.
3. Prin egalitate de șanse, femeile nu au cerut: egalitate fizică şi de forţă, unu la unu cu bărbaţii. A fi feministă NU înseamnă că îţi doreşti să faci ceva în locul unui bărbat, pentru că te poţi descurca şi singură. GREŞIT. Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi este o includere firească şi necesară a femeilor în activităţi sociale, politice, culturale, educaţionale etc, la acelaşi nivel (pe care femeile ştiu şi pot să îl demonstreze) cu al bărbaţilor.
Așadar, feministele nu doresc exterminarea și înlocuirea bărbaților într-o societate și mi se pare extraordinar de trist că, în secolul nostru, există femei care înca mai fac astfel de confuzii!
4. Feminismul nu înseamnă „desfrâu”: feminismul nu îşi doreşte să denatureze instituția familiei. Feminismul este, mai degrabă, un sprijin pentru familie: o femeie cu putere de decizie, cu posibilitatea şi capacitatea de a se dezvolta, ca individ, nu ca o „anexă”, lipsită de personalitate proprie, a unui bărbat.
Am depăşit, de la sine, acel punct în istorie. O femeie formată într-o identitate acceptată, valorificată, AJUTĂ familia, o alimentează cu toate resursele necesare, materiale, spirituale etc.
5. Feminismul nu este nesimțire: susţinerea unor argumente proprii este o formă de exprimare. Cenzurarea ei, nu mai este. Exprimarea necesităţii, a opinei, a dezaprobării, par să fie atribute de putere, în cazul unui bărbat. De ce atunci când o femeie face acelaşi lucru, este „acuzată”?
6. Femeile sunt feministe. Poate nu bunicile sau străbunicile noastre, dar voi, femeilor tinere sunteţi, îmi pare rău să vă tai elanul de revoltă! Sunteţi nişte feministe, programate de natură. A spune că nu eşti feministă, în 2012, înseamnă să te întorci la 1800, când a vorbi deschis despre nevoile femeilor era o atitudine de neconceput.
Și pentru că sunt o feministă „frustrată”, cu studii politice în domeniu și cu o licență susținută culmea, pe feminism, voi face o afirmație grosolană: dacă voi mai auzi vreodată o tânără sofisticată anulând tot ce am considerat că ar trebui ştiut despre ce anume NU este feminismul, printr-o aserțiune teribilistă de felul: „eu nu sunt feministă (Doamne fereşte!)”, o voi trimite, de urgenţă, în Senegal, ca să fie vândută pe 60 de cămile, unui bărbat ce îi va deveni „patron”!
Şi apoi… mai discutăm despre ce înseamnă a fi sau a nu fi feministă.
Adelina Turcu