Cearcănele și ridurile din jurul ochilor, o adevărată provocare

Pielea fină din jurul ochilor necesită o îngrijire specială, iar ridurile apărute în această zonă, precum și cearcănele sau pungile pot fi corectate prin alegerea unor metode minim invazive și nedureroase, adaptate vârstei și tipului de modificare , astfel încât rezultatul final să fie natural și să se mențină o perioadă cât mai lungă de timp. Dr. Oana Spânu, medic specialist în dermatologie-venerologie în cadrul S Clinic, ne oferă câteva sfaturi pentru o piele mai frumoasă și ne prezintă ultimele noutăți din domeniu.

Cauzele apariției ridurilor, cearcănelor și pungilor în jurul ochilor

Regiunea perioculară este extrem de delicată și suferă cu trecerea anilor o serie de transformări atât la nivelul pielii, cât și al structurilor din profunzime: țesut adipos, musculatură, țesut osos. Oboseala cronică, lipsa de fier sau vitamine din organism, deshidratarea, anumite boli, pierderea elasticității pielii, a grăsimii, a tonusului mușchilor și a masei osoase prin procesul firesc de îmbătrânire, culoarea închisă dată de prezența vaselor de sânge aproape de suprafața pielii sau de pigment, toți aceștia sunt factori care, asociați sau nu, în timp determină chipul nostru să pară obosit, trist și lipsit de vitalitate.

Care este diferența dintre cearcăne și pungi?


Cearcănele sunt cauzate de culoarea închisă a pielii și de prezența unor șanțuri care vor genera apariția unor umbre sub ochi. Pungile sunt acele umflături de sub ochi ce apar ca rezultat al pierderii tonusului muscular și evidențierii grăsimii de sub pleoapa inferioară, dar pot fi determinate și de reținerea de apă (edeme) și sunt mai greu de corectat.

Soluții pentru a scăpa de cearcăne și pungi


“Primul pas ar fi prezentarea la medicul specialist care va face o analiză amănunțită a zonei perioculare, dar și o evaluare completă a stării de sănătate și a modului de viață, știind că un deficit alimentar, fumatul și oboseala cronică pot determina sau întreține aceste modificări nedorite ale pielii. Se pot cere și examene de laborator pentru identificarea carențelor și corectarea acestora.”, explică Dr. Oana Spânu.
Cearcănele adânci pot fi umplute prin injectarea de acid hialuronic destinat acestei zone sau grăsime proprie , sub anestezie locală. Aceste substanțe vor face mai puțin vizibile și vasele de sânge prezente în zonă și vor atenua culoarea închisă a pielii.
Pielea de culoare închisă datorită pigmentului poate fi tratată prin aplicarea pe termen lung a unor creme cu agenți depigmentanți. Vasele fine din regiune se pot șterge cu tehnologie laser cu rezultate imediate.
Pentru ridurile fine din jurul ochilor, în special din colțul lateral, dar și pentru ridicarea porțiunii laterale a sprâncenelor și o ușoară ridicare a pleoapei superioare se folosește cu rezultate vizibile după 3-5 zile injectarea toxinei botulinice. Este o modalitate de ștergere a ridurilor extrem de frecvent utilizată, prin care se pot trata şi ridurile orizontale de pe frunte şi cele verticale dintre sprâncene.
Pungile de sub ochi necesită o atenţie specială, singurul tratament eficient fiind în multe cazuri înlăturarea chirurgicală, prin blefaroplastie. cu rezultate remarcabile.
Blefaroplastia poate înlătura chirurgical excesul de piele, grăsime şi muşchi de pe pleope, rezultatul este permanent, recuperarea rapidă, iar cicatricile aproape invizibile. Se recomandă în general persoanelor la care metodele neinvazive prezentate anterior nu ar fi foarte eficiente sau nu ar avea indicaţie. Procedura determină rezultate spectaculoase imediate, se poate asocia cu injectare ulterioară de acid hialuronic, toxină botulinică sau aplicarea de tratamente laser pentru obţinerea unui chip odihnit şi relaxat.

Noutăţi în domeniu şi rezultatele obţinute


Corecţia cearcănelor cu acid hialuronic de ultima generaţie, creat special pentru aria din jurul ochilor şi injectat printr-o tehnică aparte este o noutate în domeniu. Datorită particularităţilor zonei, cu o piele subţire şi foarte transparentă, cu o arhitectură a ţesuturilor delicată, cu prezenţa superficială a vaselor de sânge, cu grăsime care se poate evidenţia uşor şi crea aspectul de pungi, extrem de neplăcut şi greu de corectat, industria de profil a tot încercat crearea unor substanţe care să imite cât mai fidel caracteristicile locale, să reîntinerească fără să fie vizibil prezente şi cu un minim de reacţii adverse.
Acidul hialuronic se pare că este soluţia, însă unul cu proprietăţi aparte, care să nu reţină apă, disponibil sub formă unui gel foarte fluid, îmbogăţit cu aminoacizi, antioxidanţi, minerale şi vitamine, care se poate întroduce în regiunea de sub ochi într-o cantitate redusă pentru a corectă cearcănele într-un mod cât mai natural.
Modalitatea de injectare este nedureroasă , de scurtă durată (câteva minute), iar gelul se aseaza în mai multe planuri astfel încât să se integreze perfect în ţesut. Imediat după tratament se va observa atenuarea ridurilor fine şi a şanţurilor de sub ochi, prezenţa de tonus şi luminozitate a pielii şi ştergerea umbrelor de pe pleopa inferioară , iar imaginea de ansamblu este extrem de naturală. Datorită originii non-animale a produsului nu există risc de alergie. Efectul poate persista până la 1 an, o perioadă lungă comparativ cu alte produse folosite anterior pentru cearcăne.