Cum să câştigi o oră liberă în plus, pe zi?

Nu credem că există cineva care nu ar vrea să aibă o oră în plus în fiecare zi. Noi vă propunem câteva sfaturi și trucuri pentru a vă eficientiza ziua și pentru a avea o oră în plus, în fiecare zi, doar pentru tine.

Ziua are 24 de ore dar noi o simțim ca având doar 16 ore. Cum ar fi dacă ai putea strânge 5 minute de aici, 10 de acolo și uite așa se face o oră în plus în fiecare zi? Acum poți, urmând câțiva pași.

Micșorează-ți căsuța de e-mail

Email-ul este unul dintre instrumentele cu cea mai mare eficiență, dar și cel cu gestionarea căruia îți pierzi cel mai mult timp. Suntem abonați la buletine informative, la câteva blog-uri și oferte speciale și necitind toate aceste mesaje, inbox-ul se umple și pierdeți mult timp pentru a găsi mesajele cu adevărat importante.

Dezabonarea de la buletine informative, pe care oricum nu le citiți, va duce la eliminarea câtorva email-uri neimportante. Dacă urmăriți un blog nu trebuie să primiţi notificări.

Email-urile importante ar trebui salvate într-un dosar, departe de inbox. Acest lucru va face găsirea informațiilor mai rapidă, iar sortarea mesajelor importante și răspunsul la ele, mai eficiente.

Nu faceți mai multe lucruri deodată – single-tasking

Nu ne dorim să facem cât mai multe lucruri, în același timp? Multi-tasking-ul a devenit deja o emblemă pentru mulți dintre noi, dar oare acesta e cel mai eficient mod de a folosi timpul?

Cercetătorii de la Ohio State University au demonstrat că, într-adevăr, multi-tasking-ul nu te face mai eficient. Aceștia spun că multi-tasking-ul a devenit un mit în rândul celor care folosesc această metodă, însă ei sunt mai puțin receptivi la sentimentele pozitive pe care le  oferă multi-tasking-ul.

Cum puteți utiliza un singur task pentru a economisi timp, în fiecare zi? Sarcinile de zi cu zi care au nevoie de timp pentru a fi finalizate (plata facturilor, cumpărături, spălătorie) se pot face mult mai eficient atunci când se concentrează doar pe o singură sarcină la un moment dat. Aveți de plătit facturi? Adunați tot de pe birou, opriți telefonul, închideți facebook-ul și concentrați-vă doar pe facturi.

Simplificați lucrurile

De câte ori pe săptămână mergeți la magazin? Fie că este vorba despre magazin alimentar, shopping sau benzinărie, de fiecare dată când mergeți la cumpărături se pierde timp. Faceți planul pentru mesele din următoarele 3-4 zile, mergeți la magazin și cumpărați ce aveți nevoie și așa economisiți timp prețios.

Umpleți rezervorul când vă opriți la o stație de benzinărie și nu doar picurați puțin câte puțin. Purtați o listă de cumpărături și puneți un check atunci când ați cumpărat elementul respectiv.

Ai găsit o oră doar pentru tine! Acum depinde de voinţa ta, cum o petreci.

Valentina Onofriesei

Surse foto:

alphamom.com

my.opera.com

dvc500.com