Cum să scapi de răceală folosind metode la îndemână?

Sunt sigură că până acum nu ai scăpat nici tu de banala răceală care iţi strică planurile de ieşit în oraş sau acea răceală care te ţine în pat, şi nu-ţi dă voie să mergi la birou. De acum, te voi ajuta să scapi de gripă, mai economic, fără să-ţi umpli casa de felurite reţete medicale care conţin numeroase medicamente cu aceeaşi consistenţă dar cu nume diferit, care parcă nu au niciun efect.

După cum bine ştii, gripa se manifestă în diferite feluri, de la dureri în gât cu tuse şi strănut la frisoane şi temperatură ridicată.

Dacă, te doare gâtul şi nu poţi vorbi îţi recomand cu căldură să bei câteva ceaiuri fierbinţi de flori de tei, muşeţel sau gălbenele şi să faci gargară cu un amestec de 3 căţei de usturoi şi apă călduţă, de câteva ori pe zi.

Dacă tusea nu-ţi mai dă pace, acoperă-ţi capul cu un prosop şi aşează-l deasupra unui vas pe care l-ai umplut anterior cu apă fiartă si în care ai adăugat câteva pliculeţe din ceaiurile amintite mai sus, astfel încât să inspiri aburii de infuzie. Dimineata sau atunci când tusea devine insuportabilă, îţi recomand să iei două linguriţe de miere, după care nu trebuie să bei sau să mănânci nimic timp de o jumătate de oră.

 

Dacă ai frison şi febră, îmbibă rapid un prosop cu alcool sau carmol si şterge-te pe corp cu el. Lasă-l să acţioneze o jumătate de oră. Este indicat să nu te speli după ce trece jumătatea de oră. Un alt remediu pe care-l poţi folosi este oţetul. Pune într-un vas cu apă fierbinte, oţet şi bagă-ţi picioarele in vasul respectiv.

Consumă lămâie atunci când te doare gâtul şi tuşeşti. Te va ajuta cu siguranţă.

Chiar dacă îţi este greu, încearcă să nu te ridici din pat, pentru că nu numai că te vei simţi rău si nu vei putea să faci nimic din ce ţi-ai propus, dar vei fi doborât de răceala care parcă devine din ce in ce mai insuportabilă.

Este important atunci când eşti răcit să nu fumezi şi să nu bei alcool.

Consumă cât mai multe lichide şi supe fierbinţi pentru că previn deshidratarea organismului care deja este afectat de răceală şi apariţia febrei.

Nu-ţi doresc o răceală dar dacă te-ai ales cu o gripă de toată frumuseţea încearcă remediile despre care ţi-am vorbit. Cu siguranţă vei scăpa mai repede de ea.

Anca Antofie

Sursă foto: www.e-joy.ro