Când am terminat de citit Dulce companie (Laura Restrepo) m-am întrebat dacă există sau nu, un înger despre care să fie vorba în aceasta carte, ca personaj. Am găsit multe indicii care m-ar putea face sa cred lucruri neadevărate, generând în mintea mea tot felul de ipoteze, referitoare la existenţa sau non-existenţa îngerului, despre care pare să fie vorba.
Un înger frumos, stralucitor si plin de lumină. Un înger de-a dreptul… angelic! O apariţie imposibil de evitat,ca ţintă a îndrăgostirii.
Chiar şi în viaţa reală, dacă aş întâlni un înger (ştiţi, creatura aceea asexuată, cu aripi), aş avea dubii dacă l-am văzut cu adevărat sau doar… fantasmagoric.
Şi pentru că (altfel spus – tocmai de aceea, -lovitură de teatru!) chiar mi s-a întâmplat să văd unul în copilărie, totuşi mă întreb şi acum, dacă a fost sau nu real.
Şi nu glumesc deloc.
Întorcându-mă la romanul Laurei Restrepo, aş putea să spun că am ales să îl citesc pentru a-mi satisface curiozitatea indusă de titlu, dar m-am descoperit prinsă într-un mister infinitezimal mai abundent! “N-au fost semne care să prevestească faptele. Sau poate au fost şi n-am ştiut să le interpretez” este fraza care deschide naraţiunea, moment în care mă gândesc, dacă nu cumva acesta este, până la urmă, cursul firesc al lucrurilor: niciodată nu putem ştii dinainte ce se va întâmpla şi dacă.
Cu o mână pe cana caldă cu ceai şi cu ochii captivaţi printre pagini, am realizat că dulcea companie a personajului central, mi-a ţinut şi mie de urât, în timp ce pe ea o bulversa şi o făcea să se îndrăgostească incurabil: pentru că era vorba, fară dubiu, despre o iubire bolnavă (pe cât de pură şi intangibilă pe atât de halucinantă şi imposibilă). Şi mă uimesc din nou: cine ar putea să iubească îngeri decăzuţi fără să sufere?
Forma în care Mona, ziarista despre care este vorba în roman, interpretează apariţia presupusului înger, transformă povestea într-un exces de vrajă voluptoasă, tocmai pentru că nu întâlnim îngeri printr-o rutină cotidiană!
Un protector al locului, un subiect de ştire, un salvator sfânt pentru unii sau un banal epileptic pentru alţii, o pradă brută a tabloidelor dar şi un inamic al subiectelor mondene, prin fantasticul apariţiei sale, îngerul care cunoştea multe limbi străine şi pe care Mona ajunge să îl îngrijească, exercită o atracţie pustiitoare pentru aceasta.
Ea începe să îşi pună la îndoială luciditatea şi raţiunea şi, în timp ce oamenii locului dezvoltă o pasiune pentru spectaculosul înger, viaţa Monei se schimbă, sufletul fiindu-i acaparat de beatitudine şi de o iubire atât carnală cât şi spirituală pentru fiinţa ivită.
Mai multe lucruri despre această carte nu aş vrea să vă spun, pentru că este o naraţiune care nu ar trebui explicată, ci simţită, în manieră personală. Pur şi simplu, citiţi!
