Pentru că suntem în plin sezon de reduceri şi după cum vă spuneam deja într-un articol anterior ( “A fi sau a nu fi shopaholica?”) trebuie să ştim de fiecare dată când plecăm de acasă ce vom cumpăra, să fim atente la bugetul nostru şi mai ales dacă avem nevoie de tot ceea ce dorim să achiziţionăm, cumpărăturile din impuls se pot dovedi cea mai mare greşeală şi în loc să economisiţi veţi cheltui mai mult.
Aşadar vă propun ca atunci când vă pregătiţi lista de cumpărături să aveţi în vedere câteva criterii şi să învestiţi în piese de bază, necesare în orice garderobă putând ulterior obţine zeci de combinaţii.
Photo via Wehartit.com
E adevărat că există femei şi femei, cu profesii diferite, vârste şi gusturi distincte, cu toate acestea există câteva piese clasice pe care trebuie să le aibă în comun.
Alege-ţi anumite culori pe care ştii că le porţi mai des, care crezi cu adevărat că te reprezintă şi ţi se potrivesc. Poţi opta pentru trei culori de baza: alb,roşu şi bleumarin, gândeşte-te apoi şi la accesoriile potrivite acestor nuanţe.
Încearcă pe cât posibil să te orientezi în alegerea pieselor în funcţie de job-ul tău. Fusta tip creion nu trebuie să lipsească din garderoba ta. La fel şi taiorul sau blazer-ul dacă lucrezi într-un mediu office; pantofii comozi într-o nuanţă universală precum negru, beige sau maro sunt numai buni pentru un job care te supune la mult mers zilnic.
Photo via Weheartit.com
Nu cumpăra niciodată cantitativ, ci calitativ! Degeaba vei avea munţi de haine dacă vei purta doar 20% dintre acestea. Aşa că nu fugi niciodată de materialele puţin mai costisitoare însă care nu te vor dezamăgi în timp, precum mătasea, stofa sau bumbacul 100%natural ori inul.
Înainte de a pleca la cumpărături verifică-ţi bine tot dulapul pentru a vedea ce anume îţi lipseşte, există riscul să te întorci acasă având prea multe rochiţe de vară însă nici o cămaşă elegantă, potrivită pentru a merge la o întâlnire de afaceri sau un examen.
Photo via Weheartit.com
Armonizează-ţi accesoriile cu ţinutele, deşi ştim că e atât de uşor să cazi pradă tentantelor mărgeluţe şi braţărele colorate, mai bine cheltuie aceeaşi sumă pe un ceas de calitate sau o pereche de ochelari care să îţi protejeze vederea, ori o curea din piele pe care să o poţi asorta cât mai multor outfit-uri.
Având acestea în minte poţi să pleci acum la cumpărături. De asemenea nu uita că o garderoba ideală are în componenţa sa, întotdeauna, cel puţin câte una dintre următoarele elemente: o pereche de pantaloni clasici dar şi o pereche de jeanşi, un trench, o geantă din piele rezistentă, un costum de baie, 1-2 seturi de bijuterii, 1 pereche de ochelari de soare şi măcar o rochie elegantă.