Dacă dimineaţa te trezeşte alarma de la telefonul mobil, pe bunica sau străbunica le trezea ceasul deşteptător, dacă tu asculţi muzică prin boxe cât timp citeşti aceste rânduri de pe laptop, ele ar fi ascultat jazz la gramofon şi ar fi citit articolul dintr-o revistă.
Pentru că tot ne place aşa de mult stilul vintage, hai să facem o excursie epocală cu maşina timpului, să vedem cât de diferit era stilul de viaţă în anii `20.
IMAGINE
Flapper nu este echivalentul cuvântului trendy. Tinerele flapper erau nişte fete care, mânate de încheierea Primului Război Mondial, exagereau cu limitele libertăţii. Acestea duceau un stil de viaţă hedonist şi nu puneau foarte mare preţ pe valori şi pe moralitate. Seara ieşeau constant în oraş, fumau şi consumau cocktailuri sau băuturi ilegale. O tânără flapper era tunsă bob, purta rochii scurtate şi avea ceva bani.
Era studentă, necăsătorită sau lucra la birou. Totuşi şi celelalte femei au adoptat moda fetelor flapper. Astfel s-a preluat pălăria clopot, rochia scurtă până peste genunchi şi stilul de machiaj: ochii fardaţi în genul smokey şi rujurile roşu, mov sau portocaliu.
În scurt timp, felete flapper s-au plictisit de excese şi au înţeles la ce se referă independenţa unei femei: luarea de decizii în nume propriu, implicarea în politică, exprimarea opiniilor sau implicarea în piaţa muncii.
SHOPPING
Vopsea de păr, ruj în tub metalic, Antiodor D` Laurent, Channel No. 5, mărgele, rochii cu franjuri, little black dress semnată de Coco Chanel, pălării clopot, costumaţii deux-piece, rochia flapper, pene, brăţări şi pantaloni! Anii `20 au schimbat radical moda! Dacă tu crezi că dai prea mulţi bani pe haine, să le fi văzut pe fetele flapper ce pasionate erau de modă!
Reviste pentru femei: Il Ricamo, Mc Clure`s, Harper`s Bazar, Vogue, Vanity Fair.
Ziare româneşti în care se dădeau fel de fel de anunţuri şi informaţii politice şi culturale: Adeverul, Timpul, Universul, Vremea etc
JOB
În anii `20, tinerele femei lucrau ca şi secretare. Printre atribuţiile din fişa postului, acestea trebuiau să trimită mesaje prin telegraf. În SUA, Nellie Tayloe Ross devine prima femeie guvernator în 1925. În 1928, femeile concurează pentru prima dată la Jocurile Olimpice.
Femeile mai ocupau posturi precum: dactilografe, grefieri de fişiere, asistente medicale, poştăriţe, bucătărese, croitorese, profesoare, bibliotecare, portari la hotel, coafeze, chelneriţe, vânzătoare de cosmetice, lucrătoare în fabrici de tutun, fermieri, cântăreţe sau actriţe.
TIMP LIBER
Muzică şi dans
Al Jolson, „împărăteasa bluesului” Bessie Smith, Louis Armstrong şi Lil Hardin sunt cele mai mari nume care au încântat anii `20. Jazz-ul şi blues-ul s-au format practic şi au crescut datorită lor.
Dansurile care încă mai supravieţuiesc şi astăzi: charleston, foxtrot şi tango (trecem peste faptul că la început era doar pentru bărbaţi).
Alte dansuri: cake walk, black bottom (se aseamană cu charleston) sau baltimore buzz. Dansurile anilor `20 s-au născut din jazz şi au plecat de la americani către toată lumea.
Cinematografie
Spre surprinderea ta, existau cam toate genurile de film, inclusiv cele erotice, cu toate că lenjeria tanga încă nu se inventase. Filmele anilor `20 erau mute. Vorbeau prin imagini, nu cuvinte, aşadar foloseau un limbaj internaţional şi astfel erau înţelese de orice locuitor al planetei. Cele mai multe astfel de filme erau americane.
Favoritele erau cele cu Greta Garbo şi John Gilbert: „The Flash and the devil”, „Love”, ” A women of affairs” şi cele cu Charlie Chaplin: „The Kid”.
Bârfele în peisajul cinematografic începuseră încă de atunci. Se zvonea că Greta şi John ar fi avut o relaţie în afara platorurilor de filmare. Alte filme: „Dr. Jekyll and Mr. Hyde„, ” A song of two humans”, ” Metropolis”.
Odată cu anul 1927 şi cu apariţia ” Cântăreţului de jazz”, se lansează prima peliculă sonoră. Tot americanii au lansat şi „Four Musicians of Bremen„, primul film animat.
Existau şi proiecţii cinematografice româneşti: „Legenda celor două cruci”, „Vitejii neamului”, „Haiducii”, „Lia” sau „Păcală şi Tândală la Bucureşti”.
Teatru
Spre deosebire de occidentali, românii nu aduc schimbări uluitoare teatrului interbelic, însă piese precum „Îmblânzirea scorpiei” la TNB cu Marioara Zimniceanu se bucură de popularitate.
Radioul cu unde scurte
Prima dată apare în America în 1920, cinci ani mai târziu, a avut loc şi la noi prima emisie, iar în 1927 se ajunsese la performanţa de a se emite de două ori pe săptămână unui număr limitat de abonaţi.
Mădălina Adriana Cristea
Surse foto: