Oare ne dorim să fim slabe cu orice preț? Mai bine nemâncate decât făcând sport?
Asta nu aduce rezultate decât pe termen scurt, dar repercursiunile vor fi pentru totdeauna. Peştişorul de aur nu apare din senin, pentru a fi aceasta una dintre cele trei dorinţe, aşa că trebuie să muncim pentru a avea rezultatele dorite, pentru siluetă.
Dar dacă ai un program încărcat sau eşti gurmandă şi te sperie sintagma „cură de slăbire” mai jos găseşti câteva trucuri utile:
Gustarea. S-ar putea să ţi se pară greu, dar dacă ai un program încărcat şi dai iama în rafturile cu dulciuri ori de câte ori mergi la cumpărături, pentru că te simţi flămândă, este momentul să te aprovizionezi cu fructe (în special citrice şi mere), legume (morcovi, ardei gras, roșii, castravete, salată, varză, ridichii), fructe confiate, migdale şi alune în stare crudă şi nuci (doar un pumn pe zi) , iaurt, brânză slabă de vaci şi să ai mereu fie un sandwich cu brânză, salată şi pâine de secară sau graham, ori un alt aliment din cele de mai sus pentru a-ţi potoli foamea. Astfel şi pofta de dulce dispare.
Cele 3 mese principale trebuie respectate în fiecare zi , ca şi ore. Mestecă încet, bea apă înainte să începi să mănânci şi alege alimente sănătoase. Nu uita că micul dejun este cea mai consistentă masă a zilei, iar cina este cea mai săracă în calorii (o salată cu brânză sau un pahar cu iaurt sunt numai bune).
Şi totuşi dulciurile…
Dacă simţi că îţi doreşti enorm să mănânci ceva dulce abţine-te până dimineaţă,iar dacă pofta persistă e bine să mănânci până în ora 14:00, pentru că organismul arde mai uşor caloriile. Aceeaşi regulă este valabilă şi pentru produsele de tip fast-food, dar este recomandat să nu se mânce în aceeaşi zi şi nu mai mult de o singură dată pe săptămână!
Ceaiurile: ţin de foame şi ajută la arderea grăsimilor. Înlocuieşte cafeaua cu ceai verde neîndulcit şi nu te va ţine doar trează ci te va ajuta să fii mai suplă. Cafeaua şi sarea reţin apa în organism.
Mănâncă puţin din toate, dar niciodată mai mult de un fel de mâncare la pranz. Combinaţiile de alimente precum carnea cu cartofi, cartofii cu brânză, cartofii cu pâine, pâinea cu paste îngraşă în orice cantitate.
Alimente de care să te fereşti: dulciurile aşa-zise dietetice, batoanele pentru slăbit, alimentele sărate, alimentele pe bază de ciocolată, frişcă, zahăr, alimentele semi-preparate sau cu prea mulţi conservanţi, carnea grasă, prăjelile, sucurile cu acid, făinoasele.
Alimente care ard grăsimi: iaurtul, spanacul, salata verde, ardeiul iute, ridichile, merele, citricele, caisele, afinele, cireşele, vişinile.
Supa de pui este un ingredient minune al multor diete deoarece este săţioasă. În weekend, este recomandat să o incluzi în meniu, iar cina să fie constituită dintr-o bucată de carne slabă la grătar şi o salată de sezon.
Cerealele integrale fără ciocolată sau alte bunătăţi sunt recomandate pentru micul dejun, pentru că sunt sănătoase şi săţioase.
Nu uita de cei 2L de lichide pe care trebuie să-i consumi zilnic pentru buna funcţionare a organismului!
Anca Ciobanu