Cele mai mult viitoare mămici îşi pun următoarea întrebare: este bine să fac exerciţii în timpul sarcinii? Pentru a afla răspunsul trebuie să apelezi la doctorul tău. Acesta va şti cu certitudine dacă există sau nu vreo problemă. Unele femei pot avea o condiţie medicală mai delicată, caz în care exerciţiile ar dăuna sarcinii. Dacă nu ai probleme medicale serioase, iar sarcina este uşoară, exerciţiile fizice au un efect pozitiv.
Exerciţiile sunt benefice pentru starea de spirit şi pentru greutate. Exerciţiile fizice pot uşura sau chiar preveni disconfortul din timpul sarcinii. Îşi oferă un plus de energie şi te pregătesc pentru a face faţă naşterii, deoarece vor creşte rezistenţa şi forţa musculară.
Cum ar trebui să arate programul de exerciţii?
Discutaţi înainte cu medicul despre programul de exerciţii, înainte de a începe, dacă acesta îl aprobă poţi începe exerciţiile de la un nivel simplu, care să nu producă dureri, dificultăţi de respiraţie sau oboseală excesivă. Dacă nu te simţi confortabil atunci poate că ar trebui să diminuezi din exerciţii până la punctul în care te vei simţi bine. Dacă şi înainte erai o persoană activă, atunci exerciţiile din timpul sarcinii vor fi mai simple, însă dacă nu ai mai făcut exerciţii în mod constant este recomandat să iei totul mai încet.
Care sunt cele mai bune exerciţii?
Cele mai confortabile exerciţii sunt acelea care nu necesită ridicarea de greutăţi. Sunt recomandate înotul si bicicleta fitness. Mersul pe jos şi aerobicul sunt activităţi tolerate în general. Trebuie să te consulţi oricum cu medicul tău pentru a alege cea mai bună variantă.
La ce ar trebui să fii atentă
Evită sporturile care pot duce la lovituri, chiar şi leziunile uşoare din zona stomacului pot fi serioase. După primele trei luni de sarcină, cel mai bine este să eviţi exerciţiile ce presupun culcatul pe spate, deoarece greutatea copilului s-ar putea să intervină în circulaţia sângelui. Trebuie să eviţi şi perioadele lungi de stat în picioare.
Dacă vremea este caldă atunci cele mai bune momente pentru exerciţii sunt dimineaţa şi seara, târziu. Dacă faci exerciţii în casă, folosirea unui ventilator este o soluţie ideală. Bea multă apă chiar dacă nu simţi nevoia. Trebuie să urmezi o dietă echilibrată. În mod normal sarcina creşte cerinţele alimentare cu până la 300 de calorii pe zi.
Despre ce probleme ar trebui să discuţi cu medicul
Ascultă-ţi corpul. Discută cu medicul tău dacă prezinţi oricare dintre simptomele: sângerări vaginale, dureri abdominale sau vaginale, contracţii de până la 30 de minute după încetarea efectuării exerciţiilor, durere în piept, dificulăţi de respiraţie, migrene, ameţeală şi greaţă, perturbări de vedere.
Cristina Mîrzoi
Surse foto: