Fiindcă nici nu au dispărut total aburii de şampanie de la lansarea iPhone 5, ne-am gândit ca azi să vorbim despre CEO-ul Apple care a urmat după regretatul Steve Jobs: Tim Cook.
Timothy („Tim”) Cook, care s-a născut pe 1 noiembrie 1960, este actualul CEO Apple, după ce în timpul celor 14 ani de când lucrează la Apple a mai ocupat provizoriu de câteva ori această funcţie, cât era plecat Steve Jobs să-şi rezolve problemele medicale (două luni în 2004, când Jobs şi-a tratat problemele cauzate de cancerul pancreatic, câteva luni în 2009, când Steve Jobs a lipsit pentru transplantul de ficat- în 2011, iar în cazul celei de-a treia absenţe motivate medical a lui Steve Jobs, Tim Cook a fost responsabil cu operaţiunile zilnice Apple, deciziile majore rămânând tot în mâinile lui Jobs). Din 24 august 2011, după demisia lui Steve Jobs, Cook a devenit CEO al Apple Inc. Cook se află de asemenea şi printre directorii Nike.
Cook a urmat specializarea de inginerie industrială la Universitatea din Auburn până în 1982, iar apoi M.B.A-ul la Fuqua School of Business de la Universitatea Duke până în 1998. Înainte de angajarea sa la Apple, Tim Cook a avut postul de Chief Operating Officer (COO) în divizia de vânzări a Intelligent Electronics, şi timp de 12 ani a fost director al diviziei Nord- Americane la IBM. Pătrunderea lui Cook în Apple a avut loc în 1998, când a fost angajat ca Senior Vice Preşedinte pentru operaţiunile internaţionale. A reuşit să scoată Apple din industria manufacturieră prin închiderea fabricilor de acest gen din întreaga lume, lucru care a ajutat la reducerea nivelului de inventar al companiei şi a reuşit să eficientizeze lanţul de distribuţie, crescând uimitor profitabilitatea firmei.
În timpul său liber, Tim Cook este pasionat de sport, practicând fitness şi ciclism, iar într-o zi obişnuită de lucru începe să trimită e-mailuri de la ora 4:30. Obişnuieşte de asemenea să organizeze duminică seară întâlniri cu staff-ul pentru pregătirea săptămânii ce urmează.
Sursă foto:blogs.reuters.com