„Jurnalul Annei Frank” face parte din categoria capodoperelor secolului XX. Începând cu anul 1947, când a fost întâia oară publicat, jurnalul a fost tradus în peste 65 de limbi și a fost vândut în lume în peste 30 milioane exemplare. De traducerea în limba română s-a ocupat Gheorghe Nicolaescu.
Anne Frank s-a născut la Frankfurt, într-o familie de evrei. Odată cu venirea lui Hitler la putere, tatăl Annei Frank hotărăște să emigreze la Amsterdam unde, după ce naziștii invadează Țările de Jos, situația evreilor devine aceeași cu cea din Polonia și Germania. Despre felul în care erau tratați evreii, Anne Frank notează în jurnalul său următoarele: „Evreii trebuie să poarte o stea galbenă, evreii trebuie să-și predea bicicletele (…), evreii nu mai au voie să stea în propria grădină și nici la cunoștințe de-a lor”. Astfel, Otto Frank, tatăl Annei, amenajează o clădire în secret, Anexa, organizată special pentru a se ascunde.
În 1944 la radio, Anne îl ascultă pe Ministrul învățământului care afirmă faptul că după război vor fi strânse toate notițele legate de suferința îndurată de victimele războiului. Atunci Anne își dă seama de importanța jurnalului său și îl recitește, corectând din pasaje, Anne considerându-se acum mai matură decât Anne care a scris cu un an în urmă. Impresionant este felul în care evoluează Anne. Dintr-o tânără care scria despre notele de la școală și despre micile „iubiri” ce le trăia la început, aceasta va dobândi în timp tot mai multe cunoștințe, aceasta visând ca după terminarea războiului să ajungă o scriitoare și o jurnalistă cu reputație.
În august 1944, oamenii Anexei vor fi arestați în urma unui denunț și trimiși într-un lagăr din ținutul Țărilor de Jos, iar apoi sunt trimiși spre Auchwitz la 5 septembrie 1944. Anne și sora sa vor fi transferate într-un alt lagăr unde mor cel mai probabil de tifos, în primăvara anului următor. Singurul rămas în viață este tatăl Annei, cel care va fi eliberat de sovietici în 1945. În tot acest timp, jurnalul Annei a fost păstrat de secretara lui Otto, care după aflarea morții Annei îi înapoiază jurnalul tatălui său. Acesta, în anul 1947, îl publică.
Jurnalul Annei Frank nu reprezintă decât o oglindire a sentimentelor acesteia pe hârtie, pentru că de multe ori, neînțeleasă de către cei din Anexă, Anne prefera să-și expună supărările în jurnal, aceasta afirmând faptul că „hârtia are mai multă răbdare decât oamenii”. Recomandabilă este această carte persoanelor care vor să afle despre viața acelor timpuri și despre cum speranța, în unele cazuri, chiar este ultima care moare. Pentru că oamenii Anexei au sperat continuu la ziua de mâine, la victoria lor: „Câtă vreme există toate astea, mi-am zis, iar eu pot avea parte de ele, de razele astea de soare, de cerul ăsta fără niciun nor, n-am de ce să fiu tristă”.
Ezaru Raluca
