Să organizăm bugetul familiei!

Deja de 4-5 ani vorbim, şi în România, despre criză financiară, despre efectele ei şi despre cât de greu este să rezişti cheltuielilor de zi cu zi.

În primele ţări afectate de criză şi, în special, în cele din Occident, există deja programe realizate de diverse organizaţii non-profit care încearcă să ajute oamenii să îşi optimizeze veniturile, sunt chiar şi emisiuni TV dedicate acestui lucru, cum să faci cumpărături inteligent şi să nu cheltui atât de mult.

Până la urma ideea este să ne adaptăm noilor condiţii şi să profităm chiar de criza aceasta pentru a deveni mai organizaţi.

Iată câteva idei care v-ar putea ajuta să vă organizaţi mai bine bugetul familiei:

Ţineţi cel puţin timp de o lună o evidentă clară, pe hârtie sau chiar într-un tabel Excel cu absolut toate cheltuielile din familia voastră. Pentru a fi cât mai precişi, e bine să păstraţi bonurile de la toate cumpărăturile făcute şi, seara, să le treceţi la catastif.

Ţineţi evidentă pe grupe şi subgrupe de produse, sau servicii cumpărate, pentru ca, la final, să vedeţi unde se duc cheltuielile şi apoi să puteţi să faceţi şi nişte retuşuri, dacă se poate. La cheltuielile pe alimente, faceţi clar şi nişte totaluri pe tipuri de alimente – de exemplu cât cheltuiţi pe fructe, cât pe legume, etc.

La sfasitul lunii, discutaţi cu toţi membrii familiei şi încercaţi, în funcţie de rezultatele la care ajungeţi, să faceţi un mic plan de acţiune, ca să mai reduceţi din anumite cheltuieli.
Există cheltuieli pe care nu prea aveţi cum să le modificaţi, acestea sunt ratele pe care le aveţi de plătit la bănci, asigurări, abonamente la cablu sau la telefon şi acestea sunt fixe şi luna de lună.

Ideal este să le menţineţi la maxim 60% din veniturile familiei şi singurele ajustări le mai puteţi face doar schimbând abonamentele la telefon. Pentru rate, dacă aveţi la mai multe bănci, nu ar fi rău să încercaţi un credit de refinanţare ca să le acoperiţi şi să rămâneţi apoi cu o singură rată la o singură bancă.

Reduceţi ieşirile la masă în oraş care costă de 2-3 ori cât o masă pe care aţi pregăti-o acasă. Reduceţi şi comenzile de mâncare, pentru acasă. Organizaţi-vă 2-3 zile pe săptămână când să gătiţi şi mâncarea o puteţi păstra în frigider, pentru restul zilelor din săptămână.

Obişnuiţi-vă să vă luaţi pachet la birou, ca să nu fiţi obligat să cumpăraţi tot felul de lucruri, care nici nu sunt foarte sănătoase. Dacă fumaţi sau beţi cafea, este un moment bun să reduceţi, măcar la jumătate, cantitățile de ţigări şi de cafea.

Se vor vedea economii importante la bugetul familiei, dar veţi învăţa şi  să faceţi ceva pentru sănătatea voastră.

Sunt produse la care puteţi face un mic rabat de la calitate, cum ar fi rolele de hârtie folosite în bucătărie, săpunul lichid de la baie, spray-ul de geam, detergentul de WC, detergentul de vase, spray=ul de praf. Puteți renunţa la mărcile premium şi apela la mărcile proprii ale supermarketurilor, sau chiar la produsele cele mai ieftine din sortiment.

La săpunul lichid şi detergentul de vase puteţi începe să cumpăraţi şi rezerve, nu un flacon nou de fiecare dată.

Când vine vorba despre frumuseţe, este mai greu să acceptați să faceți economii, însă aţi putea încerca şi mărcile autohtone de cosmetice, în locul mărcilor renumite în lume, mai ales la capitolul demachiant, loţiune tonică, cremă hidratantă, cremă de corp unde oferta cosmeticelor româneşti este, din ce în ce, mai tentantă şi mai variată.

Puteţi încerca să vă vopsiţi şi singure acasă, să vă faceţi manichiura singure, este greu prima dată, însă apoi devine chiar plăcut şi vă veţi simţi şi mai bine când rezultatele se vor baza pe talentul vostru.

Banii de buzunar ai copiilor sunt şi ei o altă cheltuială, este bine să ştiţi, foarte clar, pe ce dă banii copilul dumneavoastră, până la şcoală. Chiar este necesar să îşi ia un suc şi ciocolată în fiecare zi?

Dacă îi veţi pregăti de acasă un pacheţel mai tentant, se pot reduce şi banii de buzunar. Dacă îi veţi explica, detaliat, ce economii se pot face în câteva luni şi că din acei bănuţi el va putea să îşi cumpere cărţi sau o hăinuţă preferată, cred că îl veţi convinge şi pe juniorul familiei că este o idee bună.

Revistele şi ziarele sunt şi ele o altă zonă spre caree se duc banii, din bugetul familiei. Multe ziare şi reviste au deja ediţii online, selectaţi doar 1-2 publicaţii pe care să le mai cumpăraţi de la chioşc, care sunt cu adevărat de folos pentru dumneavoastră, restul le găsiţi pe internet.

Nu mai cumpăraţi de la reduceri decât dacă aveţi cu adevărat nevoie de acel ceva şi de cantitatea respectivă din acel produs. Chiar vă este necesar să luaţi un pachet de 12 kg de detergent? Sau 4 sticle de ulei la preţ de 3?

Sunt produse în care practic, veţi bloca banii, într-o lună vă veţi plictisi de acel produs care stă stocat acolo, nu veţi fi consumat nici jumătate şi deja altă ofertă mai interesantă va apărea. Este de evitat să blocaţi banii în cantităţi mari de produse luate la promoţie, la produsele de rulaj mare gen detergenţi, alimente, cosmetice de bază, vor exista mereu promoţii, luaţi cantităţi pe care să le folosiţi într-o lună doar, nu în luni de zile.

Controlând bugetul familiei, când veţi observa că faceţi mici economii, acordaţi-vă şi momente de sărbătorire, precum o ieşire la o masă cu toţii, sau vă puteți cumpăra fiecare câte ceva care să vă facă plăcere şi care să se încadreze într-o mare parte din suma economisită.

Pe viitor, motivația va fi şi mai mare, chiar şi pentru cei mai tineri, sau pentru cei reticenţi la aceste idei. Succes!

Ana Maria Tătucu

Surse foto:

a-debt-free-life.com

skipprichard.com

footage.shutterstock.com