Cuvântul carnaval provine din latinescul carnelevare, ce desemna abstinenţa de la carne. Perioada carnavalului era perioada din Postul Paştelui, timp în care trebuia să te abţii de la produsele animale, de la alcool şi de la păcate. Se spune că în ziua dinaintea începerii postului, oamenii dădeau o mare petrecere pentru a consuma bunătăţile interzise. În mod ironic sensul cuvântului s-a deteriorat cu timpul şi astfel carnavalul s-a transformat într-o sărbătoare. Manifestaţiile prin musică şi dans, datează din perioada antică.
Festivalul Roman Saturnalia era o sărbătoare în onoarea zeului roman Saturn, care începea pe 25 decembrie, zi care coincidea cu solstițiul de iarnă. Pentru vechile civilizații păgâne aceasta era ziua nașterii zeilor, iar în calendarele romane, ziua de 25 decembrie era considerată ziua nașterii Soarelui.
Festivalul dura o săptămână, populaţia se distra cu alcool, mâncare şi cu inversiuni ale ordinii sociale romane, de exemplu sclavilor li se permiteau mai multe libertăţi. Mulţi împăraţi romani au încercat să reducă această perioadă la 3 zile, dar au întâmpinat mari ostilităţi din partea oamenilor, astfel durata a rămas neschimbată.
De la Roma la… Rio
Deşi nu este singurul din Brazilia, Carnavalul de la Rio este cu siguranţă cel mai celebru. Aşa cum cer originile latine, carnavalul are loc cu puţin timp înaintea Postului Mare. Primele date despre acest eveniment brazilian sunt din secolul 17. Ca şi în cazul plebeilor romani, brazilienii din păturile sociale joase au perceput zilele de carnaval ca pe o oportunitate de a schimba rolurile.
Servitorul avea dreptul de a se costuma în prinţ şi de a fi liber să se distreze. Oamenii au continuat să petreacă în timpul carnavalului până ce acesta a fost acceptat din punctul de vedere legal şi transformat într-o sărbătoare naţională.
Lumini puternice, muzică asurzitoare, costume excentrice, caruri alegorice şi bineînţeles samba. Carnavalul de la Rio este cu siguranţă cea mai colorată dezlănţuire a spiritului uman. Este cel mai bun prilej de a vizita Brazilia şi de a învăţa câte ceva din cultura locală. Parada de samba este cel mai important element al acestei sărbători, unde participă cele mai prestigioase şcoli din Brazilia. Sambodromul, strada pe care trec carele alegorice, este punctul central al carnavalului.
Cei mai implicaţi la pregătirea acestui eveniment sunt oamenii din cartierele sărace (favelas) de la marginea oraşului. Aceștia sunt membri ai şcolilor de dans, pasiunea pentru samba fiind întrecută poate doar de cea pentru fotbal.
Ca turiști
Veţi fi cu adevărat impresionaţi de modul de viaţă energic al brazilienilor. Ca sa ajungeţi la Rio, evident trebuie să vă consultaţi din timp cu o agenţie de turism, preţul fiind destul de mare (aproximativ 3000 de euro).
Cel mai bine este să vă cazaţi în partea sudică a oraşului, fiind cea mai “civilizată”, după cum spun locuitorii. Cel mai popular loc este Copacabana. Leblon este iarăşi o alegere bună, dar costisitoare. Hotelurile sunt numeroase, şi pe lângă acestea există şi foarte multe oferte din partea localnicilor de a-şi închiria casele. Mai multe detalii utile puteţi găsi pe site-ul rio-carnival.net
Cel mai vizitat obiectiv turistic este probabil Cristo Redentor, statuia lui Iisus, de pe muntele Corcovado, având o înălţime de peste 30 de metri.
Catedrala Metropolitană din Rio de Janeiro este o construcţie foarte modernă, dedicată Sfântului Sebastian, partea exterioară imitând aspectul unei piramide maiaşe, interiorul păstrează însă un aer ceva mai tradiţional, iar spaţiul este extrem de generous, clădirea având o capacitate de 20.000 de persoane.
Paratay este un oraş colonial, construit în secolul 17. Acesta a fost ridicat în timpul goanei după aur şi pietre preţioase, de către portughezi. Acesta a fost abandonat treptat, după plecarea exploratorilor de aur şi abolirea sclaviei.. Î
Parcul Naţional cuprinde o varietate de plante tropicale şi animale mici. În trecut au avut loc defrişări masive, pentru extinderea plantaţiilor de cafea şi de aceea multe din vietăţile de aici sunt pe cale de dispariţie, zona fiind una protejată de lege.
Cristina Mîrzoi