Zece pași pe care să îi faci înainte de o despărţire

Dacă ai cea mai mică bănuială că urmează despărțirea, însoțită de divorț, în cazul celor căsătoriţi, urmărește cu atenție această listă. Nu trebuie să te simți vinovată că îți iei aceste măsuri de siguranță, dacă într-adevăr ești nevoită să faci asta. Ai grijă să nu acționezi doar în baza instinctelor.

Cunoaşterea este putere. S-ar putea să îți fie de un real folos să știi la ce bancă aveți conturile tu și soțul tău, polițele de asigurare, fondurile comune sau alte documente financiare, hârtii importante precum pașaportul sau certificatele de naștere. Trebuie să știi locul unde se află acestea și să ai acces la depozitul bancar și la banii puși deoparte.

Transformă-te într-un detectiv financiar. Obține extrase de cont și bilanțuri din conturile bancare, dar și copii după listele cu hotărâri și datorii. Fă niște xeroxuri în dublu exemplar după documentele cu informații financiare.

Protejează-ți lucrurile de valoare. Începe să cauți și să aduni lucrurile de valoare, obiectele de artă, orice poate fi colecționat. Du orice obiect de care ești atașată sau pe care îl consideri important în casa unei prietene, pentru a fi ferit de orice pericol. Asigură-te că numele tău apare în actele de casă. Nu ascunde și nici nu păstra banii în cutii sau printre haine. Dacă totuși obișnuiești să faci asta, înainte de o eventuală ceartă, sigilează cutiile.

Deschide un cont bancar pe numele tău. E nevoie de o singură mișcare pentru a ataca un cont și s-ar putea să nu îți dorești să rămâi fără bani în buzunar. Creează un nou cont pentru viitoarele transferuri bancare, de preferat la altă bancă. Acesta va fi locul unde poți păstra bani pentru a putea supraviețui și pentru a plăti facturile, cel puțin până când te vei pune pe picioare.

Nu ar trebui să te uimească dacă o cerere a soțului tău va îngheța conturile comune, în așteptarea unei distribuiri echitabile a banilor, după divorț. Fii precaută!

Creează-ți un card de credit. Odată ce v-ați despărțit, anulează-ți sau adu-le la cunosțiință tuturor că ai pierdut cardurile de credit pe care le aveați împreună. Apoi fă-ți un nou card de credit doar pe numele tău.

Plătește cât mai multe facturi cu putință. Fă acest lucru pentru a scăpa de datorii și de obligații și pentru a evita eventualele penalizări bancare.

Ai grijă de casa și de reparațiile mașinii. Dacă ai tot amânat anumite îmbunătăţiri precum instalarea aerul condiționat, constuirea unei alei pentru parcarea masinii sau a unei curţi interioare, este timpul să le faci, mai ales dacă ești sigură că vei rămâne și că vei locui în casa respectivă, pentru o perioadă lungă de timp.

Dacă deții un vehicul mai vechi și ți-ai putea permite să îți  îmbunătățești setul de roți, fă această îmbunățățire. Vei avea nevoie de transport şi să te mişti, dintr-o parte în alta.

Isabelle Perianu

Sursa foto:

guardian.co.uk